Astăzi, 24 mai 2018, de la ora 18:30 la Stadionul” Municipal” din Mediaș se va disputa meciul dintre Gaz Metan și Sepsi Sfântul Gheorghe, partidă ce contă pentru etapa cu numărul 12 din cadrul play-out-ului Ligii 1.

O singură înfrângere au suferit medieșenii în ultimele șase jocuri disputate pe teren propriu, 2-3 cu Dinamo, în rest au trei victorii şi două rezultate de egalitate.

Covăsnenii sunt neînvinşi în cele cinci jocuri disputate în play-out din postura de vizitatori, palmaresul acestora cuprinzând două victorii (2-0 cu Juventus, 2-1 cu FC Voluntari) şi trei remize. Gaz Metan şi Sepsi OSK s-au mai întâlnit pe prima scenă doar în acest sezon, de trei ori, fiecare reuşind câte o victorie, în timp ce un joc s-a terminat la egalitate.

Formația pregătită de către Eugen Neagoe, Sepsi Sfântu Gheorghe ocupă locul trei cu 32 puncte în clasamentul play-out-ului, iar Gazul lui Pustai se află pe locul cinci cu 26 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here